„Sub supravegherea asistenței medicale primare a persoanelor revenite de peste hotare și a persoanelor cu Covid-19, cazuri suspecte și confirmate se află 13. 576 de persoane. Totodată, avem 216 focare Covid-19 confirmate în Chișinău, dintre care 31 sunt focare noi. Persoane cu Covid-19 contacți și revenite de peste hotare în ultimele 14 zile – 5.479. La ziua raportării, total contacți sunt 565 de persoane”, a precizat șefa Direcției generale asistență socială și sănătate.
Totodată, zilnic sunt monitorizați 2.496 de beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Direcției: serviciul îngrijire socială la domiciliu, serviciul personal asistență personală, serviciul social echipa mobilă.
„Lucrătorii sociali au realizat 4.998 de vizite la domiciliul beneficiarilor deserviți, aflați în situații dificile, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infecției.
De asemenea, mai mulți agenți economici au donat peste 300 de pachete cu produse alimentare, pentru persoanele social-vulnerabile, iar angajații Direcției, ajutați de voluntari, au repartizat la domiciliile beneficiarilor de servicii de alimentare peste 1.200 de astfel de pachete de la cantinele sociale.
Tatiana Bucearschi s-a referit și la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din Chișinău. „La moment acolo sunt plasași 49 de beneficiari, toți cu starea de sănătate bună. Dintre ei, 11 sunt cu vârsta de peste 63 de ani. Beneficiarii noi care vin sunt plasați într-un izolator special, monitorizați 14 zile și apoi plasați nemijlocit în Centru”, a precizat aceasta.
Știri.md reamintește că la ora actuală, în R. Moldova avem înregistrate 864 de persoane cu COVID-19.
De asemenea, în țară au fost înregistrate 17 decese provocate de coronavirus.
Menționăm că pe 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.