Articole filtrate după dată: Vineri, 21 Mai 2021

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău a actualizat lista țărilor care ar trebui evitate de moldoveni în perioada pandemiei de coronavirus.

Pandemia covid-19 a scăzut a treia săptămână la rând în lume, relatează AFP, care prezintă ultimele evoluţii marcante ale săptămânii.

Publicat în IMPORTANT ÎN LUME

Fostul deputat Cristian Rizea a anunțat că va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova pe listele unui partid de centru-stânga, nou înființat.

S-au îndrăgostit pe băncile Universităţii de Medicină, s-au căsătorit şi au locuit împreună patruzeci de ani.

Fără Platforma Demnitate şi Adevăr în viitorul Parlament, formarea unei majorităţi proeuropene va fi imposibilă.

Traficul prin toate punctele de trecere a frontierei de pe segmentul moldo-român și moldo-ucrainean va fi restabilit atât pentru călători, cât și pentru transportul de mărfuri, începând cu data de 24 mai.

Președintele partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a fost citat la Procuratura raionului Sîngerei pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu ulterioara trimitere a dosarului în judecată, în cazul „verde de briliant”.

Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a stabilit vineri noi măsuri în contextul situației pandemice prin COVID-19.

Ministrul de Interne Pavel Voicu a confirmat că Nata Albot, candidatul PAS, a fost prinsă cu droguri pe aeroport.

Încă 50.310 doze de vaccin Pfizer-BioNTech au fost livrate gratuit Republicii Moldova astăzi, 21 mai, prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.

Pagina 1 din 5